vineri, 4 martie 2011

Cum te poti rata ca moderator

In primul rand bine v-am regasit admiratori ai fotbalului! in al doilea rand vreau sa aduc aminte asupra unei probleme de actualitate din presa romaneasca. Si anume: moderatorul de emisiune sportiva din Romania. Nu am sa dau nume.
Intai de toate as vrea sa spun ca de putin timp locuiesc in Germania, cateva luni, si la fel cum faceam acasa, si aici urmaresc mai toate emisiunile sportive de la televizor, atunci cand timpul imi permite.
Ce remarc, la mai toate emisiunile e elegante moderatorilor, aceasta eleganta netinand doar de hainele pe care le imbraca. Si anume: In zilele trecute jucase echipa nationala a Germanie un meci amical, meciul se terminase si urmau concluziile din studiou. Acum intervine meseria moderatorului, iar el vrand sa ceara parerea unor specialisti da cateva telefoane. Ei bine moderatorul cu pricina il suna intai pe Franz Beckenbauer, il stiti cu totii, probabil cel mai mare fotbalist din istoria Germaniei si ultimul campion mondial ca antrenor al acestei tari. Ii asculta parerile, apoi il suna pe Berti Vogs, nu de alta dar probabil pentru ca a fost ultimul campion european ca antrenor al acestei tari. Apoi mai ii suna pe Rumeninge si pe Klinsmann. Emisiunea se termina.
Alta zi, meci de liga campionilor (prietena noastra, a cainilor). Se termina meciul, alta emisiune, alt moderator, alte concluzii, alte telefoane. Primul sunat, tot Franz Beckenbauer. Isi spune concluziile, apoi urmeaza Ottmar Hitzfeld, binenteles ati auzit si de el, ultimul neamt dublu castigator al ligii ampionilor cu doua echipe diferite. Apoi ii mai suna pe Daum si Rehhagel. Oameni priceputi in meseria asta, cel putin asta considera ei, moderatorii nemti.
Ma intorc putin in timp la meciurile si emisiunile din Romania, pe care le asteptam cu mare bucurie, dar dupa care eram deosebit de dezamagit din cauza moderatorilor. De ce spun asta? Pai fie ca era meci al echipei nationale, fie ca era meci dintr-o cupa europeana, rezultatul moderatorilor era acelasi, si anume persoanele sunate erau fie un cioban, fie un vanzator de blugi, fie vreun vanzator de butelii, fie vreun afacerist cu petrol. Ei bine publicul roman ce poate intelege de la aceste persoane? Pai probabil cum se mulge oaia? sau cum puteai face afaceri si sa te imbogatesti dupa 89, sau poate cum sa vinzi RAFO, etc etc etc. Dar aceste treburi nu au nicio legatura cu fotbalul, iar publicul dornic de fotbal vrea sa asculte despre fotbal. Aici intervine altceva si cum spunea unul dintre cei mai buni prieteni ai mei din "Tinutul Padurenilor" audienta se masoara in rating, iar numarul celor cunoscatori de fotbal este net inferior celor indobitociti de scandal, de injuraturi si de mahala, a celor de speta celor mai sus mentionati. Binenteles in acest caz moderatorul alege calea maririi ratingului. Iar emisiunea de sport se transforma intr-una de scandal sau cancan.
Va multumesc!
Articol dedicat prietenului pe care il consider cel mai mare cunoscator al fotbalul din toate timpurile si de asemenea cel mai mare fan al echipei de fotbal al Germaniei.
P.S. Sper ca sa fii in pas cu fanuii lui Juve din Italia si sa nu iti doresti sa ia inca o data Inter titlul :)

Un comentariu:

ADRIAN SPARTAN spunea...

Dudule, nu mai am nimic de adaugat. Articolul tau e foarte corect si pertinent si din pacate pentru noi, cei de aici, foarte adevarat. De aceea am si incetat sa mai fiu atent la emisiuni despre fotbal( sau mai bine zis care se doresc despre fotbal). Prefer sa raman alaturi de fotbalul pe care il iubesc si il respect, cel din carti, din amintiri sau de pe marile stadioane ale Europei, atunci cand ma uit la un meci adevarat. Totusi, Dinamo ramane cea mai mare dragoste fotbalistica si de aceea interesul meu pentru ceea ce se intampla in fotbalul romanesc ramane intact. Multumesc pentru aprecierile finale, inchei prin a spune ca si reciproca e valabila: mi-e dor si mie de o discutie cu tine, un om care intelege cu adevarat fotbalul. Iar atunci cand intelegem cu adevarat, putem spune ca iubim la fel. Va doresc sa aveti bafta in toate si un 2011 perfect!