Dor de tine, Mircea

Incep prin a spune cateva cuvinte despre Mircea Rednic, desi majoritatea dintre cei care citesc articolul stiu multe despre el:

• BIOGRAFIE • Mircea Rednic •

Nume	Rednic
Prenume	Mircea
Nickname	Puriul
Data nasterii	09.04.1962
Locul nasterii	Hunedoara
Nationalitatea	Romana

CARIERA ANTRENOR

Anul	Echipa
2000-2001	Rapid Bucuresti
2000-2001	FCM Bacau
2002-2003	Rapid Bucuresti
2003-2004	Rapid Bucuresti
2003-2004	Al-Nasr Riyadh
2003-2004	Universitatea Craiova
2004-2005	Universitatea Craiova
2004-2005	FC Vaslui
2006-2007	Dinamo Bucuresti
2007-2008	Dinamo Bucuresti
2007-2008	Rapid Bucuresti

PERFORMANTE ANTRENOR

Anul	Trofeul	Echipa
2002-2003	Campionatul Romaniei	Rapid
2004-2005	Promovarea in Divizia A	FC Vaslui
2006-2007	Campionatul Romaniei	Dinamo

Dupa cum vedeti dragi cititori, Mircea Rednic, este antrenor din anul 2000, eu considerandu-l inca un stagiar in aceasta meserie, din pacate de cateva zile iara este pe drumuri, dar avand in vedere ca un tehnician poate ajunge chiar si pana la varsta de 70 de ani, consider ca Miercea Rednic mai are multe de aratat si personal ii urez mult succes in aceasta meserie!
Legat de antrenorul Mircea Rednic, as vrea totusi sa scot la iveala doua aspecte, cea de tehnician si cea de pedagog.
Pentru prima parte, vreau sa incep prin a spune ca Miercea Rednic, ianinte de a incepe cariera de antrenor, pe unde a fost ca jucator, in mare parte a carierei sale de jucator, a avut un mare antrenor, nimeni altul decat Mircea Lucescu, cel care l-a avut pe Mircea Rednic ca jucator si la Corvinul, la Dinamo si apoi si la Rapid, Mircea Rednic fiind elevul lui Mircea Lucescu in jur de 10 ani (poate chiar si mai mult). Cert e ca in aceasta perioada elevul Mircea Rednic a reusit sa invetze cat mai multa meserie de la profesorul Mircea Lucescu , iar apoi cand a devenit la randul sau antrenor, a incercat sa puna in practica tot mai multe din cele invatate de la el. Dovada e si faptul ca in scurt timp dupa ce a devenit antrenor, Mircea Rednic a resit sa castige campionatul atat cu Rapid in 2003, precum si cu Dinamo in 2007, adica exact echipele din Romania cu care si profesorul Mircea Lucescu a reusit sa castige campionatul, cu Dinamo de mai multe ori si cu Rapid o singura data. Mergand si mai departe pot afirma ca si jocul echipelor antrenate de Mircea Rednic se apropie foarte mult de un joc al echipelor antrenate de Mircea Lucescu si aici as putea da ca exemplu evolutia echipei mele favorite din Romania, Dinamo, cea care in sezonul trecut 2006-2007 mi-a adus aminte de marea echipa Dinamo antrenata de Mircea Lucescu in sezonul 1988-1989, cea care juca bine si in campionat, precum si in cupele europene. Coincidenta sau nu, chiar cei doi si exact in cele doua sezoane competitionale au reusit sa invinga in Ghencea, 3-0 respectiv 4-2 anul trecut dar si ultimele performante europene mari la Dinamo si anume, asa zisa primavara Europeana. Mai pe intelese Mircea Rednic a avut intr-un timp foarte scurt rezultate foarte bune la Dinamo si de asemenea si cu Rapid si nimeni nu cred ca ii poate nega calitatile de tehnician.
Pe de alta parte, un mare antrenor trebuie sa fie, pe langa un mare tehnician si un bun pedagog, adica nu e destul sa-i poti invata pe jucatori idei tactice bune sau sa le predai o lectie sau alta indiferent pe teren sau la tabla, daca nu reusesti sa-i faci pe jucatori sa se apropie de tine, sa te inteleaga, sa le placa sa asiste si sa vina cu placere la un antrenament condus de tine, sa stii sa intervii intre ei cand se cearta, sa stii sa-i impaci sa stii sa-i tii uniti si altele. Ei bine aici este deficitar Mircea Rednic. Din pacate dansul a cam reusit dupa ce a ajuns la succes cu jucatoriisa se certe cu multi dintre ei, ba mai mult sa-i si desparta in tabere, sa-i faca sa se certe intre ei, sau mai grav sa nu le dea la unii nici o sansa pentru ca nu s-ar numara printre favoritii lui, sau printre jucatorii ceruti la echipa chiar de el. Mai pe scurt a reusit sa-i faca pe jucatori sa nu i placa de el deloc ca pedagog. Despre regretatul Stefan Covaci nu va pot spune eu despre calitatile dansului de tehnician, dar cu siguranta va pot spune ca a fost un mare pedagog, un antrenor care putea sa adune toti jucatorii in jurul lui si sa-i faca sa-l indrageasca inca de la primul antrenament si la fiecare antrenament. Jucatori precum Johan Cruyff, Johan Neekens, Raymond Domenech, Arsene Wenger sau Michel Platini au fost cei mai celebri jucători pe care i-a pregătit tehnicianul român si toti au avut doar cuvinte de lauda la adresa antrenorului Stefan Covaci, dar mai ales la adresa pedagogului Stefan Kovaci. Marele Cornel Dinu spunea despre Stefan Covaci: "a fost adus la Ajax pentru a reda zambetul echipei". Din pacate Mircea Rednic nu a avut ocazia sa fie antrenat si de Stefan Kovaci...
Inchei prin a spune ca dupa parerea mea Mircea Rednic este un mare antrenor, eu unul ii multumesc pentru sezonul minunat pe care acesta l-a avut cu Dinamo sezonul trecut, si oricand il astept sa mai antreneze pe Dinamo, poate chiar dupa ce mentorul sau, Mircea Lucescu se va retrage la pensie de la Dinamo, la urma urmei, suporterii dinamovisti stiu ca "Umbra lui Mircea" e in orice moment la Dinamo.
(Dedic acest articol fratilor mei Adi si Nelutu, cei care i-au apreciat calitatile de tehnician ale lui Mircea Rednic, cel putin in perioada cand el era antrenor la Dinamo)

Prezumtia de nevinovatie a arbitrului de fotbal

Incep prin a va spune ca in Romania sunt(em) aproximativ 8.000 de arbitri de fotbal cu legitimatie, din care cam jumatate activeaza, la randul lor din aceasta jumatate, doar 1/5 sunt arbitri care s-au facut arbitri din pasiune pentru arbitraj (spre mandria mea eu intru in aceasta categorie), 1/5 sunt fosti jucatori de fotbal profesionist, care nu mai faceau fata la un nivel ridicat (putini dintre ei sunt bagati in seama, majoritatea celor sus-pusi sunt pe principiul "pai daca nu a confirmat ca si fotbalist, cum sa confirme ca si arbitru?"), iar restul de 3/5 sunt arbitri case si-au ales aceasta activitate la indemnul altora, mentorii lor asigurandu-le ca se castiga destul de bine din aceasta activitate (procentele sunt aproximative). In momentul de fata majoritatea arbitrilor incepand cu Liga 1 si continuand cu Liga a 2-a si chiar si cu Liga a 3-a sunt copii sau nepoti sau alte rude de fosti arbitri sau copii de observatori de fotbal, sau unii dintre ei avand diferite relatii cu persoane din cadrul Federatiei Romane de Fotbal etc. La ligile judetene, in schimb, nu-i intalnim, ei nu se pot manji cu astfel de jocuri, acest nivel fiind o pata de culoare pentru ei si pentru cei care i-au indrumat spre aceasta activitate , aici fiind locul notru, al celorlalti arbitri, cei fara rude in federatie, nici in fotbal si de asemenea fara "pile", dar cei care pun suflet in arbitraj. Pana aici nu e nimic iesit din comun, deoarece sunt si profesori ai caror parinti au fost profesori, advocati, ai caror parinti au fost advocati, sau chiar si fotbalisti care si-au indemnat copiii sa fie de asemenea fotbalisti, si alte cazuri. Diferenta e ca acestia din urma si-au indemnat copiii pentru ca lor le-au placut aceste activitati si au considerat ca la randul lor, copiii lor ar putea face o cariera din aceste activitati, pe cand mentorii de arbitri i-au indrumat pe elevi sa se faca arbitri aruncandu-le in nas sumele mari care se pot invarti in arbitraj precum si alte facilitati...
Si uite asa copiii au ajuns arbitri, au facut repede pasul de la stagiatura catre categoria a 2-a, apoi categoria I si la examenele de promovare au intrat repede in ligile superioare, iar acum unii arbitreaza la Liga 1 iar ceilalti cu "pile" mai putine la Liga a 2-a sau la a 3-a. Dar pentru a-si face mandri mentorii care i-au sfatuit asa de bine cand erau mai tineri, binenteles ca la randul lor nu au refuzat nimic din ce se oferea incet la inceput, iar apoi tot mai mult si din tot mai multe parti, si au ajuns pana in situatia ca dupa meci arbitrat cand se intalneau, nu se intreabau "cum a fost meciul?" ci "cat? si ce?". Au reusit la un moment dat sa ia din prea multe locuri, si tot mai mult incat au intervenit conflictele de interese, adica cei care dadeau simteau ca ceilalti probabil dadeau mai mult... si uite asa a inceput scandalul si din pacate a crescut si tot crescut si acum e tot in crestere si creste pe zi ce trece precum un "Fat Frumos".
La englezi se zice ca arbitrajul e scuza celor neputinciosi, si sincer nu imi aduc aminte cand s-a discutat despre greselile unui arbitru s-a discutat mai mult de 5 minute in cadrul unei emisiuni, sau vre-un manager de club sa poata face asemenea afirmatii grave despre un arbitru, precum cele care le auzim la noi aproape saptamana de saptamana: hot, vagabond, spagar sau altele.
La noi in schimb arbitrajul a devenit un fenomen si din pacate un fenomen negativ, un fenomen murdar de la radacini si care din fericire poate fi curatat, dar din pacate nu se vrea a fi curatat tot din cauza lor, a celor care dau si a celor care iau... La noi se stie cine da si cine ia si deja s-a creat si o obisnuinta, la care unora le e foarte greu sa renunte si din pacate a disparut prezumtia de nevinovatie pana si la cei care o mai merita din cand in cand. Chiar daca un arbitru azi e hotarat sa fie corect cu ambele echipe, si greseste neintentionat, ce prezumtie de nevinoavtie poate sa i acorde un oficial care alta data "si-a facut datoria"? Ei bine, niciuna! Adica cine s-a murdarit in timpul activitatii nu se mai poate spala decat dupa retragerea din activitate.
In momentul de fatza si eu cunosc doar diagnosticul arbitrajului romanesc dar raman cu speranta ca cineva va gasi si leacul necesar si ca altcineva il va administra asa cum se cuvine si va aduce arbitrajul romanesc pe o cale ascendenta...

Ce este fair-play-ul?

Ce este fair-play-ul?

Fair-play înseamnă respectarea regulilor, renunţarea la avantajele obţinute pe nedrept, egalitatea de şanse, comportamentul preventiv, respectarea adversarilor sportivi şi acceptarea celorlalţi. Fair-play-ul, ca atitudine fundamentală sportivă şi morală, este însă ameninţat în lumea de astăzi - nu numai în sport, ci şi în alte domenii ale convieţuirii sociale. Trebuie să avem însă în vedere că fair-play-ul ne oferă posibilităţi autentice pentru o mai bună orientare într-o lume plină de elemente concurenţiale.

Zece principii ale educaţiei în spirit de fair-play

1. Fair-play-ul este expresia unei atitudini umane, care denotă comportamentul plin de consideraţie faţă de sine, faţă de alţii, dar şi faţă de mediul înconjurător. Fair-play-ul se manifestă cel mai vizibil în sport, dar nu numai aici.

2. Fair-play-ul este calitatea esenţială care trebuie să definească relaţiile interumane. Apelurile, interdicţiile sau sacţiunile nu sunt mijloace destul de bune pentru a-l impune într-o sferă mai largă şi de durată. De aceea, metodele alese trebuie să fie foarte eficiente.

3. Un comportament în spirit de fair-play presupune ca oamenii să aibă anumite calităţi. Atenţia, cinstea, încrederea în sine, consideraţia, capacitatea de a pierde şi empatia sunt condiţiile necesare în acest sens, care trebuie promovate şi dezvoltate. A învăţa să devii o fiinţă morală înseamnă să lucrezi neîncetat la propria personalitate. Comportamentul fair-play nu poate fi predat, la urma urmelor, el trebuie trăit şi învăţat.

4. Aceste calităţi sunt promovate într-o atmosferă didactică, care lasă loc camaraderiei, deschiderii faţă de ceilalţi şi înţelegerii.

5. Principiului succesului, exprimat în termeni de concurenţă, victorie şi înfrângere, trebuie să i se suprime duritatea. Bunăstarea, jocul în comun, experienţa jocului ca atare, calitatea lui, precum şi trăirile interioare trebuie să constituie scopul, ele trebuie mereu scoase în evidenţă şi cultivate.

6. Nu numai ce facem este important, ci mai ales cum o facem.

7. Noi suntem modelele - nu cuvintele noastre, ci felul în care de comportăm cu elevii noştri şi felul în care soluţionăm conflictele ne dă credibilitate.

8. Un comportanent moral trebuie să aibă mereu la bază principiul autonomiei şi cel al responsabilităţii. În acest sens trebuie create ocazii care să le permită elevilor să înveţe mai uşor, de ex. în cadrul elaborării orelor de curs sau la stabilirea regulilor formale şi informale.

9. Dispoziţia şi capacitatea de a rezolva conflicte trebuie să fie stimulate de devreme. Conflictele nu trebuie evaluate doar ca fiind fapte negative; ele pot - şi trebuie - să fie percepute şi ca o şansă de schimbare şi dezvoltare, dar şi ca o provocare de a lucra mai mult pe tema fair-play-ului.

10. Un alt ţel al educaţiei în spirit de fair-play mai trebuie să fie şi introducerea unui număr mai mic de arbitri, în loc de mai mulţi. Arbitrul trebuie să fie „transplantat“ în fiecare din noi. În acest sens vorbeşte şi următorul citat: „Fiecare este atent ca vecinul să nu-l înşele. Dar va veni şi ziua, când omul va începe să fie atent ca el să nu-şi înşele vecinul.“

Despre mine

nume: Marinescu Daniel
alias: Dudu
nascut la data de 14.09.1982 in orasul Hunedoara
orasul in care stau: Cluj- Napoca pana in 2010, Kyritz (Germania) in prezent
activitati: - angajat ca administrator de firma
- arbitru de fotbal
echipe favorite: Dinamo Bucuresti, AC Milan (fac precizarea ca sunt un fan al acestor echipe din 1988, respectiv 1989)
motivul crearii acestui blog: dorinta de a gasi oameni pasionati de fotbal pe aceeasi unda cu mine