Incep prin a va spune ca in Romania sunt(em) aproximativ 8.000 de arbitri de fotbal cu legitimatie, din care cam jumatate activeaza, la randul lor din aceasta jumatate, doar 1/5 sunt arbitri care s-au facut arbitri din pasiune pentru arbitraj (spre mandria mea eu intru in aceasta categorie), 1/5 sunt fosti jucatori de fotbal profesionist, care nu mai faceau fata la un nivel ridicat (putini dintre ei sunt bagati in seama, majoritatea celor sus-pusi sunt pe principiul "pai daca nu a confirmat ca si fotbalist, cum sa confirme ca si arbitru?"), iar restul de 3/5 sunt arbitri case si-au ales aceasta activitate la indemnul altora, mentorii lor asigurandu-le ca se castiga destul de bine din aceasta activitate (procentele sunt aproximative). In momentul de fata majoritatea arbitrilor incepand cu Liga 1 si continuand cu Liga a 2-a si chiar si cu Liga a 3-a sunt copii sau nepoti sau alte rude de fosti arbitri sau copii de observatori de fotbal, sau unii dintre ei avand diferite relatii cu persoane din cadrul Federatiei Romane de Fotbal etc. La ligile judetene, in schimb, nu-i intalnim, ei nu se pot manji cu astfel de jocuri, acest nivel fiind o pata de culoare pentru ei si pentru cei care i-au indrumat spre aceasta activitate , aici fiind locul notru, al celorlalti arbitri, cei fara rude in federatie, nici in fotbal si de asemenea fara "pile", dar cei care pun suflet in arbitraj. Pana aici nu e nimic iesit din comun, deoarece sunt si profesori ai caror parinti au fost profesori, advocati, ai caror parinti au fost advocati, sau chiar si fotbalisti care si-au indemnat copiii sa fie de asemenea fotbalisti, si alte cazuri. Diferenta e ca acestia din urma si-au indemnat copiii pentru ca lor le-au placut aceste activitati si au considerat ca la randul lor, copiii lor ar putea face o cariera din aceste activitati, pe cand mentorii de arbitri i-au indrumat pe elevi sa se faca arbitri aruncandu-le in nas sumele mari care se pot invarti in arbitraj precum si alte facilitati...
Si uite asa copiii au ajuns arbitri, au facut repede pasul de la stagiatura catre categoria a 2-a, apoi categoria I si la examenele de promovare au intrat repede in ligile superioare, iar acum unii arbitreaza la Liga 1 iar ceilalti cu "pile" mai putine la Liga a 2-a sau la a 3-a. Dar pentru a-si face mandri mentorii care i-au sfatuit asa de bine cand erau mai tineri, binenteles ca la randul lor nu au refuzat nimic din ce se oferea incet la inceput, iar apoi tot mai mult si din tot mai multe parti, si au ajuns pana in situatia ca dupa meci arbitrat cand se intalneau, nu se intreabau "cum a fost meciul?" ci "cat? si ce?". Au reusit la un moment dat sa ia din prea multe locuri, si tot mai mult incat au intervenit conflictele de interese, adica cei care dadeau simteau ca ceilalti probabil dadeau mai mult... si uite asa a inceput scandalul si din pacate a crescut si tot crescut si acum e tot in crestere si creste pe zi ce trece precum un "Fat Frumos".
La englezi se zice ca arbitrajul e scuza celor neputinciosi, si sincer nu imi aduc aminte cand s-a discutat despre greselile unui arbitru s-a discutat mai mult de 5 minute in cadrul unei emisiuni, sau vre-un manager de club sa poata face asemenea afirmatii grave despre un arbitru, precum cele care le auzim la noi aproape saptamana de saptamana: hot, vagabond, spagar sau altele.
La noi in schimb arbitrajul a devenit un fenomen si din pacate un fenomen negativ, un fenomen murdar de la radacini si care din fericire poate fi curatat, dar din pacate nu se vrea a fi curatat tot din cauza lor, a celor care dau si a celor care iau... La noi se stie cine da si cine ia si deja s-a creat si o obisnuinta, la care unora le e foarte greu sa renunte si din pacate a disparut prezumtia de nevinovatie pana si la cei care o mai merita din cand in cand. Chiar daca un arbitru azi e hotarat sa fie corect cu ambele echipe, si greseste neintentionat, ce prezumtie de nevinoavtie poate sa i acorde un oficial care alta data "si-a facut datoria"? Ei bine, niciuna! Adica cine s-a murdarit in timpul activitatii nu se mai poate spala decat dupa retragerea din activitate.
In momentul de fatza si eu cunosc doar diagnosticul arbitrajului romanesc dar raman cu speranta ca cineva va gasi si leacul necesar si ca altcineva il va administra asa cum se cuvine si va aduce arbitrajul romanesc pe o cale ascendenta...
Un comentariu:
Foarte interesant ceea ce spui despre arbitrajul romanesc.Avand in vedere faptul ca de destul timp traiesti in mijlocul arbitrilor romani sunt convins ca lucrurile stau in general asa precum le prezinti tu.Si e grav!Dar as vrea sa ridic o problema ce se regaseste atat in titlul articolului tau, cat si spre finalul sau (cel putin tangential):increderea in arbitrii si acceptarea greselilor lor omenesti.Vreau sa reamintesc ca s-au facut greseli grave de arbitraj de-a lungul istoriei fotbalului, dar asta nu a oprit cursul firesc al fotbalului.In 1954, la C.M., in finala dintre R.F.G. si Ungaria Puskas a inscris un gol perfect valabil, anulat pentru pozitie de offside, iar Anglia in 1966, tot in finala a castigat, inscriind celebrul gol care de fapt nu a fost gol.In primul caz beneficiara greselii a fost RFG, aceasta devenind campioana mondiala.In al doilea caz, aceasiechipa a fost defavorizata , pierzand titlul.Si exemplele de greseli grave de arbitraj in meciuri istorice, cu miza extrem de mare. pot continua. Ca si in viata exista insa o "lege a compensatiei" care echilibraza mereu si prin care valorile iasa la suprafata, mai repede sau mai tarziu.Dincolo de "mana lui Dzeu" Maradona ramane Maradona. La noi se vorbeste de arbitraj, fortandu-se lucrurile si acreditandu-se ideea ca in majoritatea cazurilor o echipa care pierde a fost defavorizata de arbitrii.Iar asta creeaza jucatorilor falsa impresie ca munca lor in teren e mai putin importanta decat eventualele greseli de arbitraj.Si imi pun intrebarea:oare daca jucatorii ar gasi in ei resurse sa invinga adversarul si greselile de arbitraj (facute in defavoarea lor) deopotriva nu ar avea toata lumea de castigat?
Trimiteți un comentariu